Anunțul dimineții de la Digi RCS RDS pentru toți clienții: e complet gratuit și vine în 4K
Când vine vorba de oferte fără precedent pentru a atrage clienți noi sau a-i păstra pe cei existenți, Digi RCS RDS face o treabă foarte bună la acest capitol. Cea mai nouă ofertă vizează abonații la servicii TV.
În cazul în care ai în casă un televizor 4K și vrei să profiți la maxim de abilitățile sale vizuale, nu trebuie să o faci doar pe Netflix. Mai ales dacă ești pasionat de sport, poți activa extraopțiunea 4K de la Digi RCS RDS, iar în perioada 28 iunie – 10 iulie, dacă faci acest pas, te vei bucura de o lună de acces gratuit la pachetul cu pricina încărcat cu conținut Ultra HD.
Conținut 4K gratuit de la Digi RCS RDS
”DIGI RCS RDS și Eurosport 4K desfășoară, în perioada 28 iunie – 10 iulie, o campanie dedicată pasionaților de tenis, prin intermediul căreia atât clienții noi, cât și cei existenți pot beneficia, odată cu activarea extraopțiunii 4K, de o lună de gratuitate pentru acest pachet.
Pentru a se bucura de promoția specială și de vizionarea Wimbledon, unul dintre cele patru turnee de Mare Șlem, considerat a fi și cel mai prestigios turneu la nivel mondial, clienții noi trebuie să contracteze serviciul de televiziune digitală prin cablu, alături de echipamentul CI+, pe o durată de 24 de luni, și să activeze extraopțiunea 4K în perioada campaniei.”, după cum se arată în comunicatul companiei pe marginea subiectului.
Este important de reținut că această nouă opțiune poate fi activată exclusiv online și doar de către clienții Digi RCS RDS care au în casă televiziune digitală prin cablu, alături de echipamentul CI+. În cazul în care ai televiziunea analogică prin cablu, te poți bucura de oferta detaliată mai sus, cu condiția să faci întâi tranziția la televiziune digitală prin cablu, pe o perioadă de 24 de luni. După aceea, poți activa și extraopțiunea 4K.
”Oferta este disponibilă exclusiv online, pe site-ul DIGI.ro, iar toți clienții care aleg să activeze extraopțiunea 4K, în perioada campaniei, vor putea urmări conținutul oferit de aceasta, în mod gratuit, în prima lună de la data activării. După încheierea perioadei de gratuitate, utilizatorii vor beneficia de prețul avantajos în valoare de 5 lei/ lună (TVA inclus). Extraopțiunea 4K poate fi activată exclusiv online, pe site-ul DIGI.ro.”, după cum concluzionează oficialii companiei.